Ulei De Cocos Virgin Eco/Bio 100ml

12,50 lei

+ Free Shipping

Foarte apreciat în cosmetică pentru textura, finețea și parfumul său, uleiul de cocos aplicat pe piele o lasă mătăsoasă, hrănită şi hidratată. Este util pentru înfrumusețarea părului, se poate folosi şi pe pielea copiilor.

Uleiul de cocos presat la rece, nerafinat și nedezodorizat, păstrază principiile active intacte și aroma specifică a nucii de cocos. Se utilizează pentru îngrijirea pielii și părului, este potrivit și pentru copii mici. În special pielea uscată, descuamată sau aspră beneficiază de virtuțile acestui ulei exotic, de asemenea și părul uscat, tern, deteriorat sau indisciplinat.

Nota: Uleiul de cocos Mayam este ambalat in cutie iarna, cand datorita temperaturilor sub 24 grade celsius este intotdeauna sub forma solida, iar in sezonul de vara vine ambalat in sticluta maro, deoarece de cele mai multe ori va fi expediat in stare lichida. (conform imaginilor de produs)

Nu este ulei fractionat!

Metoda de obţinere: obţinut prin presare la rece din pulpa fructului proaspăt

Pe piele: absorbţie bună, senzaţie semi-grasă, este considerat comedogenic*

*Comedogenicitatea nu este măsurabilă şi determinată ştiinţific. Un ulei/unt considerat comedogen poate înfunda temporar porii dar nu generează obligatoriu coşuri, puncte negre sau acnee la orice persoană. Aplicarea, mai ales în stare pură a unui ulei considerat comedogen trebuie evitată de persoanele care au pielea cu tendinţe acneice, dar se paote folosi ca ingredient într-o emulsie sau combinat cu alte ingrediente.

Ingrediente (INCI): cocos nucifera oil*
*100 % din totalul ingredientelor provin din agricultură organică.
Produs cosmetic natural şi organic certificat de Ecocert Greenlife în concordanţă cu standardul ECOCERT disponibil la http://cosmetics.ecocert.com

Proprietăţile uleiului de cocos

  • nutritiv, hrănște pielea și reduce procesul de deshidratare
  • calmant pentru pielea iritată sau expusă la factorii de mediu (vânt, frig, soare)
  • emolient și catifelant, lasă pielea fină, moale și îngrijită
  • contribuie la restaurarea barierei hidro-lipidice a pielii
  • hrănește și netezește firele de păr, protejează părul de deshidratare și de acțiunea factorilor de mediu

La ce vă poate ajuta

  • îngrijirea pielii uscate, descuamate, crăpate, dure sau aspre
  • calmarea pielii afectate de roşeaţă, iritații
  • îngrijirea pielii copiilor, descuamări ale pielii bebeluşilor
  • îngrijirea buzelor, a mâinilor și picioarelor
  • protejarea, hrănirea și înfrumusețarea părului, aplicații pe vârfurile uscate sau despicate
  • prepararea săpunurilor, a deodorantelor

Cum se folosește uleiul de cocos în cosmetică

  • este un produs ce poate fi folosit ca atare, aplicat direct pe piele și păr
  • aplicat pe corp imediat după duş sau baie, ajută la menținerea hidratării pielii
  • în amestec cu alte uleiuri vegetale și esențiale pentru masaj corporal
  • ca ingredient în compoziții cosmetice pentru îngrijire corporală: unt de corp, lapte de corp, balsam, cremă
  • ca bază pentru prepararea unui gomaj de corp, împreună cu granule exfoliante
  • ca atare sau ca ingredient în balsam pentru buzele uscate
  • ca atare sau combinat cu alte uleiuri și extracte pentru zonele cu pielea întărită: coate, genunchi, călcâie
  • aplicaţii locale pentru bebeluşi şi copii în zonele cu pielea uscată sau descuamată
  • sub formă de mască nutritivă pentru părul uscat sau afectat de razele solare, ca atare sau combinat cu alte ingrediente
  • ca ingredient pentru șampoane, balsamuri și creme capilare

Sinergii speciale

  • cu unt de shea în aplicaţii locale pe piele crăpată, aspră
  • cu ulei de vanilie şi parfumant flori de tiare pentru un masaj corporal paradisiac
  • cu ulei de gălbenele şi extract de schisandra pentru aplicaţii ”after-sun”
  • cu unt de cacao şi ulei de migdale pentru îngrijirea buzelor
  • cu unt de murumuru și parfumant creme tropicale pentru un unt de corp exotic
  • cu ulei esenţial de palmarosa, geraniu şi/sau salvie pentru deodorante
  • cu ulei esenţial de ylang-ylang şi silicon vegetal pentru creme capilare

Păstrare: fiind un ulei rezistent la oxidare, se păstrează în mediul ambiant, de preferinţă sub 25°C, ferit de umezeală şi lumină.

Calitate: Ulei de Cocos bio virgin – produs cosmetic natural şi organic certificat de Ecocert

Prezentare: lichid uleios fluid peste temperatura de 24°C, sub această temperatură se solidifică și devine alb-ivoriu

Date de siguranţă: uz cosmetic

Avertisment: proprietățile, indicațiile și modul de utilizare al produselor prezentate pe site-ul Elemental sunt bazate pe literatura de specialitate disponibilă în cărți, publicații științifice, site-uri web de referință în fitoterapie, aromaterapie sau hidrolaterapie, jurnale de cosmetică și chimie cosmetică, și pe documentația primită de la producător/furnizor. Cu toate acestea, aceste informații sunt oferite cu scop informativ, ele nu constituie în niciun fel informații medicale și nu angajează responsabilitatea noastră. Pentru orice utilizare de uleiuri, extracte și pulberi de plante în scopuri terapeutice, trebuie consultat un medic.

Tara de origine: Filipine

Brand

MAYAM

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Ulei De Cocos Virgin Eco/Bio 100ml”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shopping Cart